Viscolul din suflet

 

Probabil ca sunt egoista. Probabil ca inca nu stiu cum sa iubesc. Nu stiu nici daca iubirea se invata. Cred ca doar se simte. O simtim inca din copilarie, fara sa stim ce este. Nu stiu nici cum s-o exprim in cuvinte si din pacate nici prin gesturi nu stiu. Nu stiu si nu pot sa spun “te iubesc”. Nu stiu nici sa mangai si sa strang in brate. Sunt un om atat de mic… Stiu doar ca te iubesc. Si simt ca te iubesc asa cum niciun alt om nu mai poate iubi. Desi, fiecare o face in felul lui si cu intensitatea sa. Te iubesc cum nici n-ai idee ca pot sa simt. Ma doare cand pe tine te doare ceva. Habar nu ai cum ma sfasie faptul ca nu-ti pot oferi cat simt eu ca meriti. Habar nu ai cata furie si frustrare naste in mine neputinta. Si n-ai sa stii niciodata cat te-am iubit…Habar nu ai nici cat ma va durea chestia asta. 

Daca mi-ar scana cineva creierul ca sa-mi monitorizeze activitatea cerebrala din cel putin ultimele 24 de ore ar gasi inmagazinate in emisferele mele cerebrale doar cuvinte despre tine. Doar amintiri cu tine. Doar pe tine. Stiu. Lucrurile astea nu spun nimic. Nu inseamna nimic. Dar daca mi-ar deschide cineva pieptul, te va gasi si acolo si ar intelege ce inseamna sa simti. 

E prea greu pentru mine. Pot doar sa simt nu si sa spun ce si cum simt. Pot sa te compar insa cu un bebelus. El e dependent de mama lui. Are nevoie in permanenta de ea, iar ea are nevoie sa-l protejeze. Asa simt si eu, sa te protejez in orice secunda. Sa fiu langa tine. Sa te privesc in ochi. Sa fiu langa tine…Sa te privesc in ochi… Nu stiu ce-o sa se aleaga de mine cand nu voi mai putea sa fac lucrurile astea. Nu vreau nici sa ma mai gandesc la asa ceva.

Te iubesc de n-am aer. Respir pentru tine, tata. Asa cum ai facut si faci si tu pentru mine. Te iubesc cu toata fiinta mea, cu toata forta de care sunt capabila sa simt. Te iubesc nu din recunostinta sau gratitudine. Si nici pentru ca tu ma iubesti atat pe mine. Te iubesc pentru omul care esti. Te iubesc…pentru ca nu pot sa nu te iubesc.    

Deshabillez-moi, mon amour…

Ninge. Cerul e alb. Camera e invaluita in caldura si intr-o lumina placuta. Fereastra e usor aburita si plina de stropi de apa. E trecut de miezul noptii, iar eu stau langa fereastra privind cu un zambet pe buze cum ninge afara. Zambesc pentru ca ma gandesc la tine. Cumva si iarna imi aduce aminte de tine. Frigul, viscolul, zapada…iarna e un anotimp “puternic” ca tine. Au trecut doar cateva ore de cand te-am vazut dar mi-e dor de tine. Inca am in par parfumul tau, aroma pielii tale. Inca simt pe buze amprenta saruturilor tale. Zambesc si ma trec fiori. Ma gandesc ca mai bine ma intorc in pat, in asternuturile care-mi pastreaza forma si caldura corpului. Pasesc desculta  si-mi urmaresc cu privirea piciorul gol. Imi aduc aminte de modul in care ma strangi in brate. De cum ma tii de mana. De caldura cu care ma privesti. De dorul cu care ma saruti. Patul e cald si acum si primitor. Caldura lui nu e la fel ca a ta, insa. Adorm. Cu tine in ganduri.

Deshabillez-moi, mon amour…Vreau sa fiu “goala” in fata ta. Golita de ganduri, de doruri, de toate. Vreau sa fiu plina de tine. De priviri calde, care sa-mi ajunga pana ne vom vedea din nou. De imbratisari care-mi fac sufletul sa vibreze. Da, iubitule. Imi place de mor sa-mi mangai chipul cand ma saruti. Si apoi gatul, acolo unde imi simti pulsul. Si apoi maxilarul, cu degetul mare…

Stii, iubitule? Imi place si momentul in care imi dai tot parul pe spate, ca sa ma privesti. Si ma privesti intens. Imi spui ca sunt frumoasa. Ma uit in ochii tai patrunzator. Tu cobori privirea. Eu te urmaresc. Acum esti pe buzele mele. Imi conturezi linia maxilarului si ajungi la urechi. Zambesti. Imi spui ca am cele mai frumoase urechi pe care le-ai vazut. Cobori spre gat. Privirea iti ramane fixa cateva secunde. Zambesc. Precis ai ajuns la alunita aia…Oftezi usor si te apropii. Ma saruti abia perceptibil la baza gatului, langa clavicula, acolo unde pulsul se simte cel mai bine. Apoi imi zambesti si ma strangi si mai tare in brate. Ma apropii de tine si iti simt mainile pe spatele meu. Apoi o mana urca spre gatul meu, in par. Acum am chipul lipit de al tau. Inspiri cu dor parfumul din parul meu, aroma pielii mele, prezenta mea, femeia din mine. O faci ca si cum ai vrea sa ma pastrezi langa tine chiar si atunci cand nu sunt acolo. Pesemne si pe tine te bantuie fantasma femeii blonde din bratele tale…

Deshabillez-moi, mon amour… 

V

You’ve got that smile, that only heaven can make …

I pray to God every day that you keep that smile .

Imi doresc…

Imi doresc in primul rand si cel mai important ca toti ai mei dragi sa fie sanatosi, orice s-ar intampla. Apoi imi doresc sa pot sa-i bucur pe oameni. Sa-i fac sa zambeasca si sa rada. Sa fiu o prezenta placuta si dorita…

imi doresc sa iubesc
imi doresc sa fiu iubita
imi doresc sa am sanii mai mari 
imi doresc sa iau permisul

imi doresc sa am ceva mai multi bani
imi doresc sa pot purta tocuri mari

imi doresc sa pot sa fac lucruri
imi doresc sa am posibilitati sa ajut oameni care au nevoie de ajutor,  prieteni, cunoscuti etc.
imi doresc sa citesc mai mult si sa scriu mai mult
imi doresc sa fiu trista mai putin si sa simt mai mult

imi doresc la nebunie starea aia de indragosteala

imi doresc sa nu ma mai dezamageasca oamenii
imi doresc sa fiu mai puternica si mai calda in acelasi timp
imi doresc o masina
imi doresc sa pot sa fiu libera
imi doresc sa pot sa plec, sa dispar si sa revin cand vreau
imi doresc sa pot sa fac cadouri
imi doresc sa spun mai des “te iubesc”
imi doresc sa-i imbratisez mai des pe cei dragi
imi doresc sa-mi sclipeasca ochii

imi doresc mai multe parfumuri, farduri, accesorii si “prostii” femeiesti 

imi doresc sa ma imbrac mai colorat

imi doresc sa am un job mai bun

imi doresc sa fiu cel putin la fel de cerebrala ca pana acum

imi doresc ca familia mea sa fie fericita

imi doresc sa pot sa-i rasplatesc cumva pe oamenii ce m-au ajutat in clipele cele mai grele

imi doresc ca viata sa fie mai frumoasa si mai usoara

imi doresc sa nu mai existe copii tristi

imi doresc sa pot schimba lumea…

5

O sa iau si eu o pauza. Am nevoie de ea. Ai avut dreptate : mingea e la mine. Aici a fost mereu. Imi doresc sa te gandesti la mine in cele mai bune momente ale tale, iubitule. Si atunci sa realizezi ca nu mai sunt a ta. Ca nu m-ai avut niciodata asa cum ti-ai dorit. Da. Tu trage aer adanc in piept si prefa-te ca esti indiferent…Intre timp, eu imi vad de viata mea…

“-Deci te sun luni. Ne vedem luni, da?”….

 

4

Ieri

Imi place sa scriu. Mi-a placut de cand ma stiu. Intotdeauna m-am exprimat mai bine in scris decat oral. Uneori am un chef nebun sa scriu. Se materializeaza ca un sac inauntrul meu care e plin de ganduri si cuvinte, stari si amintiri. E strans bine la gura cu o sfoara pe care de cele mai multe ori nu reusesc s-o desfac. Si cand ma gandesc la faptul ca tot eu am legat-o… Si trag aer in piept si incerc iarasi. Nodul pare ca se dezleaga doar pentru a se innoda si mai tare. Si asta ma intristeaza. Mult. Stiu ca atunci cand ma voi fi ridicat de la masa de scris va fi trebuit sa fiu pregatita pentru a-mi lua sacul cu ganduri in spinare. Si e greu. Nu ma ajuta nimeni sa-l car. Trebuie sa ma descurc singura. Si doare, la un moment dat. Nu spatele, ci sufletul. Iar pentru suflet nu exista medicamente sau unguente. Sau poate ca da, dar nu pentru mine. Zambesc trist…

Fiecare dintre noi are grija de sacul lui. Uneori, sacul meu e desertat pe hartie. Cuvintele cad cu zgomot si ma doare durerea lor. Hartia goala se murdareste iar sacul meu se goleste. Intr-un fel, ma simt usurata. Intr-un alt mod, total distinct de primul, ma doare. E ceva ce rup din mine si dau in zbor universului. Cuvintele mele, starile mele, sentimentele si amintirile mele sunt constientizate, concretizate, aproape palpabile acum. Si plutesc. Plutesc in jurul meu lovindu-se de tot. N-or sa mai fie ale mele. Nu-mi pare rau, totusi. Voiam sa le dezleg inainte de a fi dureroase. Daca nu le-as fi legat asa de bine….

Azi

Ma simt foarte bine. Mi-am gasit refugiu si m-am linistit. Si s-ar putea ca el sa fie mai mult decat atat, mai mult decat un refugiu.

Discutii lungi aseara cu oameni speciali. Placute. Pana la 4 dimineata. Timp zburat. Mai vrut discutii dar somn. Azi soare. Poate e doar o coincidenta, dar de ce de cate ori ma simt eu asa ( adica foarte bine ) apare si soarele in peisaj ?

3

Am intalnit un barbat care mi-a placut tare de tot. Pur si simplu intamplator. M-a invitat o prietena la un suc cu fratii ei. Acolo erau si niste prieteni de-ai lor, printre care si el. Un barbat la vreo 30 de ani, inalt, pe la 1,90 m, bine facut si incredibil de charismatic. Radea cu atata pofta ca era imposibil sa te abtii cand il vedeai. Zambea cu niste gropite in obraji de-ti lua respiratia. L-am admirat in tacere toata seara. Mi-au trecut atat de multe lucruri prin cap. In principal faptul ca il placeam. Tare de tot. Nu mi s-a mai intamplat sa plac vreun tip asa de ceva timp. Efectiv, nu-mi puteam lua ochii de la el, de la zambetul lui. Si era incredibil de amuzant. Toate persoanele de la masa se distrau si radeau pe seama povestilor spuse de el. Monopoliza discutia si era perfect constient de lucrul asta. Asa cum stia si ca are un zambet caruia nu-i poate rezista nimeni. Mi-am lipit privirea in ochii lui caprui si am asteptat sa-mi intoarca gestul. Eram imbracata cu un pulover negru decoltat si aveam o caciula de blana de vulpe argintie pe cap. Zambeam cu toata fata la glumele lui. Si-i cautam privirea. Cand si-a oprit ochii in ochii mei, mi-a luat foc pulsul. A staruit in ochii mei, coborand pe buze si mai apoi mangaind cu privirea linia gatului pana in decolteu. Atunci am observat ca si cand era serios, gropitele erau la locul lor. Lucrul asta era de-o senzualitate iesita din comun la el. Atat de sexy…atat de incitant…atat de placut…

Mi-am dat seama dupa putin timp ca-mi evita privirea, desi l-am surprins de cateva ori cu ochii pe mine. Ma pregateam de plecare cu prietena mea cand am observat ca el nu mai era la masa cu noi. Cand am sosit el a fost mai mult decat incantat sa ne aseze in capatul mesei opus celui in care statea el. Eram practic, fata in fata cu el. Acum, la plecare, disparuse. Dupa ce ne-am dus la toaleta sa ne aranjam inainte de plecare am sperat ca se va intoarce, dar el nu aparuse. Ne-am luat hainele pe noi, prietena mea isi strangea telefoanele, tigarile si bricheta de pe masa cand m-am trezit cu o bomboana in palma. Era o bomboana din ciocolata care continea o cireasa cu lichior inauntru. Impachetata frumos intr-un staniol rosu, contrasta cu pielea mea alba si mana lui masiva. Am ridicat ochii spre ai lui si i-am multumit. Mi-a oferit zambetul ala absolut innebunitor si le-a oferit si celorlalte fete bomboane. Eu si prietena mea ne-am ridicat sa plecam. Cand am iesit pe usa i-am auzit vocea :”Pa fetelor!”

Tot drumul am zambit cu gandul la el. Desi eram sigura ca era “ocupat”. Nu avea cum sa nu fie un barbat ca el. Prietena mi-a spus ca e insurat. Ma gandeam eu… e ilegal de sexy.

 

Am ramas cu gandul la zambetul acela nebun de frumos…    

2

Am invatat sa astept trecerea timpului si petrecerea unor lucruri mai bune cu o nerabdare ce are o rabdare iesita din comun. E aproape vecina cu resemnarea, usor dusmana cu speranta. Astazi am citit mult. Acum am chef de scris. Azi am in meniu amintiri din august. August-gustar in popor. Cea mai speciala luna din anul asta trist si urat. Cea mai intensa. Intr-un fel sau altul, in anul asta mi s-au intamplat atat de multe lucruri ce au reusit sa ma schimbe. Sa ma maturizeze. Sa lase niste urme adanci in mine.

August. Au fost doar cateva zile. Le-am simtit ca fiind multe si a fost cea mai intensa experienta de viata a mea de pana acum. Zic experienta de viata pentru ca atunci am simtit ca TRAIESC. Atunci am simtit ca sunt LIBERA. Stii ? Nu m-am gandit nicio secunda ca voi ajunge sa am o asemenea relatie vreodata cu o persoana de sex feminin. Nici prin cap nu mi-a trecut faptul ca din clipa in care am ales sa vorbesc cu tine, o sa mi se intample atat de multe lucruri speciale. O sa ma repet dar nu am cum sa spun altfel. Nu m-am gandit nici ca voi intalni o femeie din a carei ochi sa rasara atata libertate si viata. Ma gandesc uneori cum poate o femeie sa cuprinda in ochii ei toata lumea, cu cerul, cu iarba, cu norii pufosi, cu marile si oceanele…cu bunele si relele…  Stiu ca nu o sa capat raspuns poate niciodata la intrebarea asta pierduta printre alte ganduri si puncte puncte, dar…

Sa intalnesc un barbat cu cei mai calzi ochi din lume, zugravit in lumina, iarasi a fost un lucru la care nu m-am gandit. Sa-mi doresc atat de mult sa-mi lipesc privirea de privirea lui e un fapt care m-a surprins. Trufia. Vanitatea. Ai avut dreptate, Caldurosule. Vanitatea e cel mai mare pacat din lume si de cele mai multe ori pune stapanire pe suflete de femeie. E vanitate sau egoism faptul ca-mi doresc sa ma privesti? Sunt oare, egoista daca ador starea in care ma arunci tinandu-ma de mana tandru si nu impingandu-ma violent? Poate o femeie din lumea asta sa fie blamata pentru faptul ca adora sa se simta femeie, frumoasa, placuta, dorita ? Desi…in preajma ta ma simt mai intai un copil pierdut in spatiu. Iar pe tine te simt un binefacator din galaxia mea. Imi inspiri o siguranta care ma sperie. Ma sperie pentru ca o gasesc tocmai la tine si pentru ca o vreau atat de mult…  

A fost ca si cum un copil statea de vorba cu doi oameni mari. Ea, o femeie frumoasa, puternica, de-o naturalete si-o feminitate iesite din comun. El, un barbat interesant si inteligent. Cald, masculin.

O discutie interesanta cu doi oameni mai mult decat speciali a durat vreo 3 ore. Timpul a zburat. Ma uitam in ochii lui adanc si insistent. Zambeam usor de bucuria caldurii din el. N-am mai vazut atata bunatate si caldura in ochii nimanui. Din ochii ei imi luam seva care ma ajuta sa rad si sa rezist in continuare discutiei la care practic, nu prea participam. Mi-a fost greu, recunosc. M-am simtit exact ca un copil. Micuta. Nu neaparat nestiutoare cat inocenta, naiva. A fost greu. Dar a fost placut.

De multe ori ma gandesc la ochii lui care m-au electrizat. Mi-a ramas in cap privirea lui. Si-o sa ramana mereu in mine. La fel ca si imbratisarea lui, la despartire. Caldura lui, tandretea lui, el…

Mi-e dor de cum m-am simtit langa el. Mi-e dor de el. Si mi-e cumplit de dor de ea…

1

Nu e deloc usor sa realizezi faptul ca nu esti nimic acolo unde credeai ca esti totul. Mai mult decat semnele unor degete rosii pe fata, doare sufletul si dor lacrimile. 2011…astazi am plans mai mult decat am facut-o in tot anul asta. Dar m-am eliberat. Nu mai am scop. Nu mai am viitor. Nu mai am familie. Nu mai am ganduri si nu mai am probleme.  Sunt eu singura, iar de mine nu imi pasa. Nu mi-a pasat niciodata, inclin sa cred. O sa ma pierd…stiu asta. O sa ma pierd in multimea de oameni intalniti in fiecare dimineata geroasa. Mi-am pierdut zambetele. Mi-am pierdut caldura si veselia din privire. Acum e doar raceala, nepasare, uratenie.

Mintea mea e bulversata. Am senzatia stupida ca am un cosmar din care urmeaza sa ma trezesc. Sau ca nu mi se intampla mie toate astea, de fapt. Am momente cand nu mai stiu cum sa reactionez si cum sa ma comport.

Azi am fost data cu capul de pereti si la propriu si la figurat. Nu stiu daca m-am trezit. Nu stiu daca vreau s-o fac. Nu mai conteaza nimic, intelegi ?

Am un feeling ca de azi inainte viata mi se va schimba. Nu in bine. Ceva din mine s-a schimbat intr-un mod ireversibil azi. O sa poti sa traiesti cu faptul ca ai ucis in mine tot ce era mai bun? O sa poti sa traiesti cu faptul ca mi-ai distrus viata ? Ma gandesc…oare  cum te simti cand iti amintesti  ca ti-am spus “mai da-mi, daca asta te face fericita” atunci cand ai ridicat palma asupra-mi?  Si ai continuat sa dai…sa dai…si iar sa dai, fara sa te gandesti o singura secunda  ca palmele alea nu imi vor lovi chipul mai mult decat mi-a ranit sufletul gestul in sine. 

Ma provoci si gresesti. Eu sunt rea, mama. Suport pana la infinit. Dar infinitul meu are o limita. Eu cand am sa “lovesc”, n-o sa te mai ridici. Iar eu nici n-am sa ma mai uit inapoi…

Azi eram atat de hotarata sa dispar…dar tie ti-a fost teama sa-ti asumi cuvintele. As fi plecat si aproape ca as fi putut sa-ti garantez ca nu aveai sa ma mai vezi niciodata. Ai fi ramas fericita ca am plecat asa, in halul in care eram…in halul in care tu m-ai adus. Ti-as fi oferit “bucuria” asta dar tie ti-a fost teama.

Am pierdut sirul noptilor in care adorm plangand. Pentru ce oare atata risipa de energie? Alti oameni isi doresc atat de tare viata. Eu…am lacrimi in ochi cand ma gandesc sa scriu ca nu mi-o mai doresc. Nu mai pot sa duc. Nu mai vreau. Nu mai am pentru ce.

Am urme pe fata. Ma doare fata. Ma doare pielea. Sufletul mi-e sfasiat. Ma simt ca si cum cineva mi-ar fi taiat pieptul cu un cutit urias si m-ar fi lasat asa afara, in ger. Ma doare de atata “frig”. Ma ustura carnea. Sangerez in tacere. Am o senzatie de déjà vu cand imi amintesc ca acum cateva zile un caine maidanez era gonit cu piciorul dintr-o statie de autobuz de toti calatorii. Era micut si s-a oprit langa mine pentru ca am fost singura persoana care nu i-a spus nimic. S-a uitat in ochii mei, l-am mangaiat cu privirea si s-a asezat langa mine. In cateva minute se urca dupa mine in autobuz. Sunt exact ca el. Undeva in mine, subconstientul meu stia. Stia ca eu si catelusul ala ne asemanam atat de mult. Si eu sunt singura, ca si el. Si eu caut afectiune, aproape cersind-o. Si eu sunt gonita cu piciorul. Si eu tremur de frig. Nimanui nu-i pasa nici de mine…

O viata de caine…

Mi se umplu ochii de lacrimi cand ma gandesc ca as fi putut sa fiu o “maidaneza” in noaptea asta…

Si cand te gandesti ca unii oameni isi doresc atat de mult copii si nu-i pot avea…. 

Lapte cu cacao…

M-ai dezamagit si cred ca e momentul sa renunt la tine. Gata ! AM renuntat ! Ti-ai facut-o singur, cu mana ta. A fost dorinta ta. Eu n-am sa fac decat sa-ti dau ce-ti doresti. Si o sa-ti para rau. Dar o sa fie prea tarziu. La revedere, prietene !

Pe mine ma asteapta mai mult, mai bine si mai frumos. Din fericire pentru mine am prieteni care pot sa-mi aduca zambetul pe buze, sa-mi lumineze ziua si sa-mi schimbe viata.

 

O sa am grija sa nu uiti ca am fost candva, intamplator in viata ta…

Mnu….mai bine nu mai scriu nimic…

Naspa

Azi sunt atat de naspa ca ma urasc. Si ma urasc cu toata forta de care sunt capabila. Sunt trista. Penibila. Pasiva. Superficiala. Degeaba…Bleah ! Mi-e scarba !

Bucati de suflet

Azi e o zi atat de speciala…Azi am oprit timpul in loc si mi-am intors fata catre mine. M-am privit in ochi. Pana in suflet. Azi am realizat ca sa fii sanatos e un lucru extrem de important in viata fiecarei fiinte umane. Fiecarei fiinte, pana la urma. Si animalele sufera. Azi am plans. De bucurie ca am realizat (mi-am reamintit, de fapt) ca viata e un miracol. De bucurie ca sunt sanatoasa. De bucurie ca am oameni dragi langa mine. De tristete ca exista oameni bolnavi. De tristete ca boli precum cancerul nu cruta pe nimeni, indiferent de varsta…

Azi am auzit o veste care m-a cutremurat. M-a zdruncinat. M-a tulburat…. Intr-o vizita scurta, fratele meu mi-a povestit de o amica, pe care o cunosc si eu, bolnava. Recent, a fost diagnosticata cu cancer. Cancer de san… Are 30 de ani. E o femeie frumoasa. Plina de viata. Singura acum… A fost operata. Acum face chimioterapie. Organismul ei nu raspunde pozitiv tratamentului. Se simte foarte rau. Si-a cumparat sepcute si palarii. Si-a pierdut tot parul intr-o zi. Peste 6-7 luni va face si radioterapie…Boala a debutat fulminant la ea. A fost cumplit. E atat de trist… M-a socat vestea. M-a infiorat. M-am simtit ca si cum cineva mi-ar fi taiat pielea pe viu si mi-ar fi sfasiat carnea. Am resimtit-o intr-un mod crunt. Dur. Real, din pacate. Atat de trist…

Ma doare. Ma doare sufletul. Mi se-nfioara tot corpul, din crestet pana in varful degetelor de la picioare. Si lacrimi fierbinti curg pe obraz. Se innoada sub barbie si pica…Pic…Pic… E atat de trist. Sunt dezolata. Ravasita, pana in adancul fiintei mele. Ma doare zicala aia cu “esti tanar, ai toata viata inainte”. Ma doare suferinta ei interioara si cea fizica. Ma doare suferinta mamei ei, in varsta. Ma dor gandurile ei si ma doare singuratatea ei, desi e inconjurata de prieteni buni. Ma dor lacrimile ei… Ma doare ca viata e crunta. Nedreapta. Scurta.

Imi indrept toate gandurile bune catre tine, Cristina. Esti o frumoasa si-o puternica. O sa fie bine, ai sa vezi. Zambeste ! Maine soarele va straluci intr-un mod deosebit.

Scriind postul asta mi-am adus aminte de Chris Medina si iubita lui, Julianne. Impresionanta povestea lor. In urma unui accident in care ea ramane paralizata, el decide sa ramana langa ea. Sunt niste oameni frumosi. Iar am lacrimi in ochi. Azi sunt mai sensibila ca de obicei. O sa postez un clip cu amandoi.  :)